Ca regulă, sunt fan al dicţionarelor, dar acolo pasiunea specifică grădinăritului pierde în favoarea rigorii. Căutaţi “grădinărit” în dicţionar şi veţi găsi o definiţie seacă “s. n. Ocupaţia, profesia grădinarului; grădinărie. – V. grădinari”. Întreabă un grădinar de ce „grădinăreşte” şi se va uita la tine ca şi cum l-ai fi întrebat la fel de bine “de ce respiri?”. În plus, dacă pui o astfel de întrebare, sper să nu ai copii de hrănit, rufe de spălat, fular de croşetat sau ce repetiţii mai faci tu p-acolo. Ar fi bine să îţi iei concediu înainte de a adresa o astfel de întrebare unui om care se îndeletniceşte cu treaba asta, întrucât, îţi zic, ăştia sunt cumva din altă specie, li se activează o anumită parte a creierului când vine vorba de plante, soiuri etc. şi această parte din creier dă o dubioasă locvacitate. Altfel, oameni normali.
Să vă dau un exemplu: când comandaţi online, să spunem, haine, parfumuri, cd-uri, chiştoace, mobilă, orice, primiţi un telefon de la acel furnizor pentru confirmarea comenzii şi discutarea detaliilor. Cam cât durează convorbirea? 3 minute? Maxim. Acum, faceţi o comandă online de plante şi, dacă la celălalt “capăt al firului” daţi de Roxana Cârcu (www.Gradina-Bijoux.ro), de Mate Levente (www.plant-shop.ro), Maria (www.clematite.ro) sau Viaceslav Buhna (www.famousroses.eu), vă garantez că discuţiile durează minim 15 minute. Minim!!!! Pentru că grădinarii au multe de vorbit. Şi nu, nu vă va durea capul după convorbire, dimpotrivă, veţi rămâne cu zâmbetul pe buze şi veţi ţopăi de nerăbdare să primiţi cât mai repede plantele comandate. Veţi vedea că veţi primi o mulţime de informaţii folositoare, toate spuse cu multă bunăvoinţă, nu cu aroganţa “ştiutorului”, pentru plăcerea conversaţiei, nu numai pentru înflorirea afacerii. Îţi va spune, dacă întrebi, de ce e mai bine să cumperi un soi faţă de altul (pe care poate nici nu-l are în acel moment), sau îţi va spune că are planta pe care ţi-o doreşti, dar nu arată foarte bine şi-ţi recomandă să aştepţi până va avea stocul nou. Ciudat, nu? Nu, probabil ei nu se tem că te pierd de client, că te duci în altă parte să cumperi, oamenii ăştia ştiu instinctiv ce îţi doreşti, te înţeleg pentru că şi ei sunt ca tine, aceeaşi specie. Şi te lipeşti de ei şi-i urmăreşti şi-i crezi în totalitate atunci când îţi recomandă ceva. Şi ai dreptate să faci asta. Ei nu îţi vând plante, de fapt, ei îţi vând un stil de viaţă. Cum e stilul ăsta de viaţă, îl vei afla singur. Nu voi scrie poezie aici, deşi ESTE poezie, dar am observat că oamenii nu mai au răbdare sau timp să citească. Din păcate.
Îmi amintesc cum îi studiam sherlockholmeşte pe toţi cei care aveau această pasiune pentru grădinărit, întrucât mă râcâia întrebarea “Ce ştiu ăştia şi eu nu ştiu?”. Îi simţeam cum simte marmota tulpina de păpădie. Era clar că ei ştiau ceva, aveau ceva, simţeau ceva mai mult decât mine. Era evident, dar nu ştiam cum fac. Mi-am răspuns abia după ce am pus mâna pe sapă, după ce mi-am umplut mâinile de noroi, după ce m-au tras trandafirii de păr (la propriu!) şi după ce am văzut că s-au prins primele plante din grădina mea. Acum ştiu ce ştiu ei, dar secretul trebuie să fie descoperit de fiecare. Ştiu că mulţi dintre cei care citiţi acum îl ştiţi deja.
Aşa ar trebui să scrie în dicţionar: grădinăritul este şi artă şi ştiinţă, intersecţia dintre cele două, dar, mai mult decât orice, este îndemânarea instinctivă care provine din pasiunea interioară. Este vorba de cultivare cu succes, despre triumful asupra naturii, dar, în acelaşi timp, şi de armonizarea cu natura. Aşa.
Da, grădinăritul ăsta poate fi extraordinar de satisfăcător, dar şi incredibil de umilitor. Poate fi frustrant, enervant la un moment dat şi, să fiu sincera, chiar dezamăgitor din când în când. Dar de un lucru te asigur: odată ce ai simţit emoţia primei plante răsărite din sămânţa plantată cu mânuţa ta sau când vei vedea primul strat de flori plantate de tine, vei fi agăţat pe vecie, contaminat.
Long live the gardeners! They know all the dirt!
