Three shades of a garden

Mă gândesc de mult timp să scriu despre grădinile cu zone de umbră. Voi încerca să explic cât mai succint ce puteţi face cu aceste zone, informaţia e stufoasă pentru că umbra e de mai multe feluri, prin urmare şi gama de plante potrivite e mare. Am auzit de prea multe ori „nu pot avea plante în grădină pentru că am prea multă umbră şi nu se dezvoltă”. Credeţi-mă, există plante gro-za-ve care vor numai umbră sau altele care pot tolera şi umbra. Unele sunt decorative prin frunze, altele prin flori, altele sunt evergreen (ştiţi, stau îmbrăcate foliar şi iarna, au frunze persistente).

colt 2
hydrangea, choysia, aucuba, hosta

De câte feluri e umbra?

  • Umbră temporară sau parţială – în aceste zone avem soare dimineaţa sau după-amiaza (zonele din grădina pesymbol_key Est sau Vest). Când cumpăraţi plante, verificaţi eticheta, în aceste zone le puteţi planta pe cele cu simbolul Sun sau Partial Shade
  • Semi-umbra – de exemplu, zonele umbrite de copaci (foioase), dar ale căror ramuri filtrează razele soarelui. În aceste zone le puteţi planta pe cele cu simbolul Partial Shade.
  • Umbră totală, permanentă – de exemplu, lângă zidurile/gardurile nordice, între case sau sub arborii evergreen (cu frunze persistente). Pe etichetă, simbolul Full Shade.

Să dezvoltăm puţin ce putem face în zonele cu umbră totală (punctul 3- Full Shade), deoarece în cele cu umbră temporară sau cu semi-umbră, gama de plante este imensă. Problema e ce putem planta noi în zona cu umbră permanentă. Acolo doare puţin, nu? Sunt foarte multe plante care adoră umbra totală, dar nu am cum să le spun pe toate, nici nu le ştiu pe toate şi nici nu are rost să citiţi multe denumiri sofisticate. Vă voi spune ce plante am cazat eu pe lângă zidul cu umbră permanentă şi vă voi da şi alte câteva sugestii de plante ce pot fi găsite cu uşurinţă în magazinele din România. Vă spun punctual şi ce plante se descurcă bine dacă le plantaţi în umbra dintre case şi ce puteţi planta sub arborii evergreen. Sunt 3 zone cu umbră totală, dar au nişte caracteristici diferite. Aici e trucul, de fapt.

În primul rând, cum stabilim dacă lumina din acea zonă cu umbră este suficientă pentru dezvoltarea unei plante? Luaţi o carte şi, dacă reuşiţi să citiţi din ea când vă aflaţi în zona respectivă, atunci lumina e suficientă şi pentru o plantă. Nu citiţi din telefon sau alt gadget, da? Şi nu uitaţi să aveţi şi ochelarii de vedere pe nas, dacă purtaţi, pentru că altfel nu puteţi citi în nici un colţ al grădinii şi, uite aşa, rămâneţi doar cu gazon. De la ochelari.

  1. Umbra dată de garduri şi ziduri. De obicei, acolo găsim şi sol umed.
  • Plante care iubesc umbra cu sol umed:

Aucuba Japonica -evergreen 

Aucuba Japonica
Aucuba Japonica primavara
Aucuba
Aucuba Japonica iarna

Choisya – evergreen

Hydrangea macrophilla (hortensia)

Leucothoe fontanesiana Switch ivy – evergreen

Cimişir dulce (sarcococca confusa, hookeriana var. digyna) – evergreen, înfloreşte din ianuarie până în martie

6cimisir-dulce
Cimisir dulce (photo source casoteca.ro)

Pieris japonica – evergreen

pieris
Pieris

Popilnic/piperul lupului (asarum europaeum)

Piperul lupului
Piperul lupului (photo source hillfarmnursery.com)

Hosta (crin de toamnă)

Iedera

Euphorbia amygdalaoides,

Tiarela (tiarella cordifolia)  

Feriga

  • Plante care tolerează umbra cu sol umed:

Ghiocei (în special Aestivum),

Muscari (zambila struguraş)

pachysandra si muscari
Muscari si Pachysandra

Helleborus (spânzul) – evergreen

1922435_608708929197238_602527976_n copy

Pachysandra terminalis – evergreen, înfloreşte primăvara, iar florile au miros de miere (e miami!)

pachysandra
Pachysandra

Mahonia japonica – evergreen (superbissimă)

Prunus laurocerasus – evergreen

Prunus lusitanica – evergreen

Artar japonez – foios. Cam toţi arţarii japonezi preferă umbra, dar mai ales cei care au frunze deschise la culoare. Găsiţi prin garden centre-uri fel de fel de varietăţi cu frunze roz, galbene, albe, verzui. Sunt de vis! Şi vor umbră!! (iuhuuu)

  1. Umbra dintre case. Aici solul este uscat.

Plante pentru umbră şi sol uscat: ghiocei, cyclamen, crocus, zambila sălbatică, muscari, anemona japoneză, helleborus orientalis, hosta plantain lily, hosta Big Daddy, Liriope Muscari Blue Lilyturf, euphorbia amygdalaoides, ruscus aculeatus, saxifraga urbinum, bergenia

  1. Umbra sub arborii evergreen – sol uscat

Plante pentru umbră şi sol uscat şi sărac în nutrienţi: ghiocei, cyclamen, zambila sălbatică, muscari, helleborus orientalis, hosta plantain lily, hosta Big Daddy, Liriope Muscari Blue Lilyturf, euphorbia amygdalaoides

Cyclamen sub brad

Eu am plantat la umbră cu sol umed următoarele: Prunus lusitanica (arbore evergreen, deja are peste 2m si ajunge peste gard la soare, dar nu e problemă pentru că tolerează şi soarele), Choysia ternata (arbust evergreen, face în aprilie buchete de flori mici şi albe), Aucuba Japonica (pe lângă faptul că iubeşte umbra, Aucuba este şi ea evergreen, are frunze mari, lucioase, pictate cu galben şi face fructe roşii foarte decorative toamna şi iarna), Hydrangea (hortensie) macrophilla Zorro, Annabelle, Incrediball şi multe altele, Hosta (crin comun). Iarna nu rămâne urmă de hosta, iar hortensiile sunt numai beţe uscate, dar zona de umbră arată în continuare foarte bine datorita plantelor evergreen enumerate mai sus. Asta e şi ideea, grădina trebuie să prezinte interes şi iarna, prin urmare plantele veşnic verzi sunt necesare, chiar dacă vara sunt mai puţin vizibile. De exemplu, după ce trece aprilie, pe Choysia aproape că nu o mai văd pentru că intră în ring hortensiile care sunt plantate în faţa ei. Choysia se află în acel loc numai pentru a suplini lipsa „floricioaselor” pe timpul iernii şi, ce să zic, îsi face foarte bine treaba! Aşa că nu vă pripiţi să plantaţi doar hortensii macrophilla în locurile cu umbră, să aveţi în vedere ca zona aceea să prezinte interes şi iarna.

unde cover

De asemenea, dacă tot am adus vorba de hortensii, poate ştiţi sau poate nu, există două categorii principale: Hortensiile macrophilla, cele care vor umbră, şi hortensiile paniculata, care vor soare. Deci, dacă vreţi hortensie printre trandafiri la soare, căutaţi paniculata. Pur şi simplu, hortensia macrophilla nu suporta soarele decât maxim dimineaţa până în 12. Poate vă gândiţi, nu ştiu, îmi dau şi eu cu presupusul ca să pot răspunde întrebărilor nerostite, deci, poate vă gândiţi că oricum la noi în comerţ sunt doar hortensii macrophilla. Nu este aşa. Căutaţi online şi veţi găsi (google.com şi scriem „hortensie paniculata preţ” sau „hortensie paniculata vânzare” pentru a primi rezultate în limba română). De altfel, eu am căutat online absolut toate plantele enumerate mai sus pentru a vedea dacă sunt disponibile în România. Sunt. Pe cele care nu sunt prin magazine nu vi le-am mai spus.

M-am luat cu hortensiile şi v-am mai şi zis cum să găsiţi planta de soare, să revenim la umbră. Pe un alt zid în umbră am plantat ca fundal iederă variegată. De ce? Păi, în primul rând, suporta excelent umbra, creşte repede şi este evergreen. Formează un fond  aproximativ neschimbat pentru celelalte plante care cresc pe lângă acelaşi zid şi dă luminozitate zidului, fiind variegată (are frunzele verde cu alb). Acolo am plantat şi trandafiri urcători. Chiar dacă este umbră, dacă ajunge să se înalţe, trandafirul va face o „copertină” de flori. Nu mă interesează că în partea inferioară nu are la fel de multe flori, întrucât la bază se află alte iubitoare de umbră (hortensii mici, pieris, lacrămioare, crini de toamnă, heuchere).

motan

De asemenea, Helleborus (spânzul) este tot evergreen şi am trei soiuri minunate. Dacă aş avea mai mult loc, m-aş umple de helleboruşi. Zău! Păi ştiţi ce spectacole trag dumnealor în grădină când toată „lumea” doarme îngheţată! Mama helleboruşilor aş fi. Dacă aş avea loc.

helleborus m

Pe sub brazi am plantat cyclamen, crocuşi, ghiocei, vinca minor (saschiu).

11141293_809479582453504_4827547300726804013_o copy

Doamnelor şi domnilor, cam atât am ştiut eu să zic despre plantele de umbră. Credeţi-mă că, deşi am destule în grădină, nu le am pe toate, aşa că mi-am făcut temele cum trebuie ca să fiu sigură 100% pe tot ce am scris aici.  Dacă aţi avut răbdare să citiţi tot articolul acesta, înseamnă că aveţi pe undeva prin grădină un colţ întunecat. Deschideţi o filă nouă în explorer: aucuba, choisya, laurus, hydrangea macrophilla, hostaaaaa. Phiii…mi s-a făcut poftă iar de cumpărături şi nu mai am loc nici de o panseluţă. Poate pun măcar o oglindă într-un colţ cu umbră, să pun şi eu ceva totuşi. Îmm? Ce-ar fi?

Shade is just fine.

Love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search

Share Link

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Recent Post

Fructiera

Reţeta pentru un aranjament cu plante de interior: –         

Banner Ads