Da’ ce avem noi aici pur ojurdui? Avem ceva simandicooos? Noooo. Avem o elegănţeală, ceva? Noooo. Avem un kitsch? NU. Hei! S-o găsi vreun preţios din 300 de oameni să spună: laaasă, măăă, că am văzut ce ai pus acolo, mai bine te limitai la plante. Stai, dom’le/madam, lasă-mă să explic de ce avem de fapt ceva verde cu..Verde cu? Ştaif. Şi-ţi zic şi ţie de ce, dacă ai răbdare. Toarnă-ţi un şpriţ sau…o cafea. Schimbăm perspectiva imediat.

Mă gândesc de mult timp cât de mult m-a schimbat pe mine grădina în ultimii ani. Mi-a completat educaţia şi mi-a ascuţit simţurile. Si sunt şi foarte relaxată, după cum vedeţi  nu mă deranjează nici să-mi răspund singură la întrebări, ca mai sus. Păi nu-i nimeni lângă mine când scriu, nah! În tot procesul meu de… i-aş zice rafinare, intuind din timp beneficiile, am încercat să îmi atrag şi copilul spre grădinărit, spre natură în general. Draga de ea „planta” o panseluţă, un bulbişor prin curte de când avea 2 ani.  O lăsam, corectam pe furiş. A mestecat mentă de prin curte până pe la 4 ani, îi ziceam că e gumă Orbit. Aşa de mândră era, mititica de ea, că avea voie să mestece gumă. Se lăuda tuturor musafirilor ca ei mami şi tati îi dau voie sa mestece gumă Orbit.  De pătrunjel nu mai zic. Mesteca la el ca o căpriţă, ajunsesem să pun mai puţin la ciorbă ca să-i rămână copilei de păscut.  Obiceiul cu pătrunjelul a rămas şi acum, din fericire.  Şi la mentă mai molfăie, dar nu mai crede ca e Orbit.

Natura nu e reprezentată doar de floră. Aşa că găluşca mea a participat şi ea cot la cot cu mine la toate salvările de câini, pisici, arici şi păsări. Şi au fost destule. Nu am ferit-o niciodată de conştientizarea suferinţei unui animal. Ne-am băgat amândouă prin toate coclaurile, noroaiele, ne-am urcat pe garduri, ne-am băgat pe sub boscheţi. Totul împreună. Unele dintre vieţuitoarele găsite aveau nevoie de îngrijiri medicale. Eu conduceam, iar copilul meu pe bancheta din spate ţinea în braţe păsări, pisici şi tot ce mai căram noi două la doctorul veterinar. De ce? Cum îi învăţăm cel mai bine compasiunea, empatia sau respectul faţă de altă formă de viaţă? Cel mai bine înţeleg atunci când sunt implicaţi personal, nu când li se spun poveşti moralizatoare. Şi copiii aceştia îşi vor păstra cu siguranţă aceste valori şi ca adulţi. Eu nu pot crede că un copil care a înţeles rolul florei va ajunge să taie copaci sau va lăsa gunoaie în mijlocul pădurii. Un copil care a ajutat animale, care a înţeles cum trebuie să le respecte, nu va arunca niciodată cu pietre după ele, nu le va răni, nu le va omorî. E puţin lucru? Permiteţi-mi să răspund în locul vostru. Nu e.  Pur şi simplu, din apropierea de natură nu pot exista decât beneficii,  activitatea este terapeutică şi sănătoasă atât pentru corp, cât şi pentru minte. Copiii învaţă răbdarea, anticiparea, responsabilitatea. Conştientizează mai bine consecinţele, vor vedea că pentru a obţine rezultate trebuie să depună efort şi nu numai. Trebuie sa le pese. 

De aceea am făcut această mică grădină. Este pentru copilul meu care acum nu se poate bucura de grădină aşa cum o face primăvara, vara şi toamna. I-am adus anotimpurile calde şi călduţe într-un ghiveci. I-am făcut acolo un suport pentru o poveste. De cum a văzut ce i-am pregătit, a zis că e o pădure şi uite şi ursul pe buştean, iepuraşul, uite şi lupişorii albi ascunşi, renul . Dar pisica? Ce caută pisica în pădure?! E animal domestic!! Păi s-a rătăcit. Cine o ajută? Stă ascunsă după brad şi nu o vede nimeni. Să o ducem lângă iepuraş, să stea de vorbă. Aţi înţeles ideea? Aş fi pus şi o căsuţă mică din lemn, aş fi pus şi o băncuţă unde să se adune toate, dar ghiveciul nu a fost plănuit şi l-am meşterit cu ce am avut şi eu azi prin casă. Şi cum îmi plac amănuntele şi să descopăr tot timpul ceva nou, i-am pregătit si fiică-mii o surpriză. Pietrele sunt fosforescente!!! Aşa că sigur voi avea parte de nişte ciripeli fericite şi după ce stingem lumina diseară. Nu ştie încă. Descoperim câte ceva nou pe parcurs. În timp, vor mai apărea pe acolo fel de fel de personaje, că doar şi lui mami îi place joaca. Mâine ascund şi piatra aia pe care am pictat-o noi astă –vară ca pe o buburuză. Şi povestea continuă….

Deci? Ce avem noi azi aici?