Azi nu e despre flori si gradini. Azi as vrea sa scriu despre alegerile cu inima, dar, fiind vorba de singurul subiect cu adevarat important in viata unui om, sunt constienta ca e foarte posibil sa nu-mi gasesc cuvinte la inaltimea subiectului. Cu toate acestea, incerc, iar scopul meu ar fi sa va fac sa reflectati putin, dar, recunosc, marele succes ar fi sa va schimb perceptia asupra unor aspecte (daca e cazul).

Cred ca pentru a putea alege cu inima e nevoie de curaj, iar acest curaj presupune asumare. Uneori, trebuie sa lupti cu idei preconcepute, cu mituri, ale altora sau chiar fabricate de propriul creier. De fapt, principala intrebare pe care trebuie sa ti-o adresezi, cand simti ca esti in fata unei alegeri de acest gen, este: Cat de tare imi doresc asta? Nu-ti face calcule si nu te intreba daca poti, intreaba-te doar cat de mult iti doresti.

E vorba despre copiii denumiti „ai nimanui”, copii adoptabili care isi așteapta parinții. Mi-a fost greu sa scriu asta, ar trebui sa ne referim la ei ca „ai tuturor”. Probabil ca in cazul unui pericol de extinctie a rasei umane am realiza ca toti copiii sunt ai fiecaruia dintre noi, ca toti avem aceeasi responsabilitate pentru fiecare dintre ei, pentru viata, siguranta si educatia lor. Nu stiu, asa gandesc in momentul asta, probabil ca numai o catastrofa ne-ar putea trezi umanitatea. Nu-mi doresc o catastrofa, eu sper in evolutia speciei umane.

Este peste capacitatea mea de intelegere faptul ca un copil poate fi parasit. Oricat de scazut ar fi nivelul de educatie al mamei, exista un instinct matern in fiecare. Prin ce modificare de ADN poate disparea acest instinct, n-as putea sa va spun. Cert este ca in spitale si in centrele de plasament exista foarte multi copii abandonati. Am vazut poze distribuite pe facebook, prin care anumite persoane aparent bine intentionate ne indeamna sa adoptam nu stiu ce copilas. Sa fim intelesi, nu se pot distribui astfel fotografii ale copiilor abandonati. Este un abuz care se produce din cauza faptului ca acei copii nu au un tutore legal care sa le apere drepturile. Ce? Statul e tutore legal?! De aceea. Este un abuz pentru ca acei copii nu sunt nici pisicuti comunitari pentru adoptie, nici papusi. Decizia de a adopta un copil vine din niste resorturi foarte intime, nu e ca si cum deschizi facebook-ul intr-o zi in timp ce-ti bei cafeaua la birou, vezi un copil dragalas si zici „vaaai, ia uite ce dragut e, ia sa-l iau eu!”. Nu e pereche de pantofi! Cum ai putea crede ca acel copil isi va gasi parinti pentru ca-i distribui tu ilegal poza pe facebook? Parinti! Mama si tata!!! Daca ai fi mama singura, ti-ai posta pe facebook fotografia propriului copil in cautarea unui tata pentru el? Da, recunosc, am fortat putin ultima comparatie, dar, ti-ai expune copilul ca pe un obiect, ca pe un pui de pisic? Deci, opreste-te! Consider ca nu te-ai gandit la asta si ti-am explicat eu acum. Data viitoare nu mai explic.

Din aceeasi categorie a „bunelor intentii” cretinoide, au circulat multa vreme fotografii ale copiilor abandonati cu indemnul de a lua unul dintre ei acasa de sarbatori. Iar intreb, sunt obiecte, mascote, sunt pisicuti? Unde este binele copilului, ce va simti el cand, dupa ce a fost in mijlocul unei familii, va fi aruncat din nou in centrul de plasament? Vorbim despre sentimentele unui om. Din cate imi amintesc, a fost chiar o campanie oficiala in sensul asta. Rusinos.

E clar ca avem o problema de perceptie a realitatii acesteia. Sunt multe conceptii inadecvate cauzate de un nivel superficial de a privi lucrurile. Din fericire, exista organizatii care si-au propus si au reusit sa mai schimbe aceste conceptii si chiar legi. Pe Simona Czudar am cunoscut-o cu ceva ani in urma, cand in Constanta s-au mobilizat multe mamici pentru a strange cele necesare copiilor abandonati din Spitalul Judetean Constanta. Simona nu este din Constanta, dar nu a stat deoparte, nefiind vorba de orasul ei. A pus cumva in miscare un sistem, a avut o contributie la stabilirea unei directii si a pus umarul impreuna cu organizatia pe care o conduce, „Ador Copiii” la simplificarea legii adopției. Asta face Simona prin Centrul de Resurse pentru Adopție „Ador Copiii”, pe care l-a deschis de un an și ceva: indruma si ajuta alti oameni sa-si urmeze alegerile cu inima. Procesul de adoptie nu este simplu, astfel incat, de la decizia de a infia un copil pana la ziua in care pleci cu el de mana acasa, trebuie sa parcurgi niste etape firesti, dar inca alambicate in tara noastra. Cu toate acestea sunt multe familii care nu renunta, iar Asociatia „Ador Copiii” le ofera tot sprijinul atat pentru parcurgerea acestor etape, cat si pentru pregatirea lor ca viitori parinti. Simona, prin asociatia pe care o conduce, a format o comunitate: Comunitatea familiilor adoptive. Ador copiii, dar ador si oamenii care sunt in stare sa insufleteasca, sa inspire, sa adune alti oameni pentru a face bine. S-au adunat si si-au propus sa schimbe destinele unor copii, sa le salveze copilaria, sa le dea dreptul la fericire. Despre asta e vorba. E putin? E tot ce poti face notabil in drumul tau prin viata asta. Nu stiu ce ar putea fi mai important de atat.

Uite, daca ai citit pana aici, inseamna ca te intereseaza subiectul. Te poate interesa pentru ca esti constient de drama acestor copii si vrei sa ajuti. Intra pe pagina Ador Copiii si citeste mai multe despre asociatie, doneaza. Sau ai citit pana aici pentru ca iti plange sufletul dupa rasul unui copil in casa. Nu am zis de la inceput, te aveam in vedere de cand am inceput sa scriu, dar nu ma simt in stare sa te fac eu sa te hotarasti. Insa, daca simti asta, nu te impiedica de prejudecati. Un copil e al tau daca il cresti tu, daca ii oferi tu familie. Cunosc mediul centrelor de plasament de aproape. Acolo, orice femeie intra in camera in care se afla copiii este strigata „mama”. Toate suntem mama si sa stii ca au dreptate. In sufletul tau stii ca poti iubi neconditionat, pe toata viata si chiar si dupa, stii ca ai absolut tot ce-ti trebuie sa-i oferi unui copil afectiunea de care are nevoie. Prin orice greutati ai trece cu el, ca si cu orice alt copil, chiar biologic, tu vei sti ca ai schimbat un destin in bine. Ai luat un copil fara sansa si l-ai facut Om. Cum ziceam, exista ceva mai important de atat?

Ti-am zis ca exista o comunitate a familiilor adoptive. Au pornit o campanie: „Te iubesc, mami!”. Uita-te cu atentie la toti copiii care vorbesc acolo, sunt copii alesi cu inima. Eu plang de cate ori ma uit la videoclipul asta. Stii de ce? De fericire ca acei copii au acum parintii lor, de fericire ca exista aceasta campanie care poate ajuta si alti copii, dar plang si de frustrare, neputinta, revolta si mila. Inca exista copii fara mame, iar noi putem face o minune pentru ei.