Turist metaforic

Ce-aţi mai făcut? Parcă nu v-am văzut de 1000 de ani. Eu am fost plecată, de-aia am tăcut. Am umblat zilele astea, mă dor picioarele de mor. Am călătorit gratis. Serios! Păi să vă zic cum a fost. Cum stăteam eu aşa liniştită, ca floarea-n ghiveci, adică părea că nu fac nimic pe dinafara, dar pe dinăuntru aveam multa treaba, mă trezesc deodată că un hohot de râs mă smuceşte si mă trimite cu viteza supersonică direct în troposfera. DA, măi. De la un simplu hohot de ras. În troposferă, pe-acolo pe unde trec avioanele. Era mişto, voi v-aţi fi speriat, eu nu, că mie îmi plac chestiile astea. Nu m-am putut opri, prea-mi plăcea, aşa că am mai râs o dată. Tot aşa tare! M-am trezit imediat în stratosferă. Nu ştiu de ce nu credeţi. Vă descriu ca să mă credeţi. Deci, în stratosfera acolo era o pătură moale, pătura de ozon. Nu o ştiţi dacă n-aţi fost, avioanele nu trec de troposferă. Era faină pătura aia, aş fi rămas acolo, era molicică aşa şi plăcută, dar începuse să-mi fie cald de la razele ultraviolete. Şi, în plus, iar mă bufnea râsul. Mă gândeam că nu e bine să mai râd, mi-am şi zis: fii şi tu draq mai serioasă! N-am putut, era şi prea cald, v-am zis. Nu era bine să rămân prea mult acolo, mă prăjeam de tot. Am râs iar! Direct în mezosferă am ajuns. Acolo, aer rarefiat, frumos, puţin friguţ aşa, dar mergea. Mi-ar fi plăcut să rămân acolo. Mă şi gândeam că aş putea să meşteresc nişte aranjamente din oxigen şi meteoriţi, ar fi fost ceva deosebit. Oricum, de flori nu-mi mai ardea. Nu eram nici prea sus, 50-85 km de Pământ nu e chiar aşa grav, şi nu eram nici chiar jos. Eram tocmai bine. În mezosferă a fost cel mai bine. Totul era clar, rarefiat, limpede. Gata, zic, aici rămân că-i mişto! V-aş fi scris de acolo să vă luaţi haine groase şi să veniţi toţi în mezosferă că e de vis. Chiar am vrut să fac asta, să vă scriu, dar m-a bufnit râsul, măi! M-a luat un râs din ala de nu mă puteam opri, simţeam că o iau periculos în sus, dar nu mă puteam opri din râs pur şi simplu. Era cevaaaa, se zguduia toată atmosfera de râsul meu! Mi-era să nu se rupă naibii mezosfera şi să cadă toţi meteoriţii pe voi! V-aţi fi trezit cu bolovani în cap şi nici n-aţi fi ştiut că de la hlizeala mea. Am zis să previn un dezastru, nici n-a fost greu, că imediat m-am dus mai sus. Am trecut prin termosferă cu viteza mare că era prea cald acolo. Maaamă, mă încinsesem de mi-era frică să mă ating. Mi-am dat seama că e pericol de topire şi m-am dus încrezătoare, da mah, mai sus m-am dus! Practic, am ieşit din atmosferă direct în spaţiu. Gravitaţia era doar o amintire. În spaţiu e foarte frumos, v-aş descrie, dar mi-e că vă fac curioşi şi nu e bine să ajungeţi acolo. Păi acolo nu e oxigen!! Îmi plăcea de muream, dar simţeam că nu mai pot respira. M-a luat ameţeala şi m-am speriat. Aşa de tare m-am speriat că mi-am şi zis: Dă-o-n soarta mă-sii, Verdeo, tu şi călătoriile tale! Opreşte-te draq că mori aici! V-am zis, era foarte frumos, ireal, dar nu mai puteam respira. Aşa tare m-am speriat, că mi-am strâns tot şi am tăiat-o direct spre Pământ. Mama mă-sii, mai bine acasă decât să mor p-aici! Aşa viteză am avut la coborâre, încât, în loc să mă opresc pe scoarţa Pământului, am trecut prin toate straturile şi am ajuns direct la nucleu. Da, aşa am păţit. Acolo era groaznic. Mi-era teamă să râd iar, să nu cumva să ajung iar în spaţiu, stau prost cu orientarea. Şi eu când râd, râd! Nu mă-ncurc! Mi-era că mă ia un hohot şi ajung iar să nu mai respir. Aşa că am stat o zi acolo în nucleu. Condiţii de cazare mizerabile, să nu mergeţi. Mă perpeleam, mă tăvăleam, mi-era rău, ce să mai. Nu ştiam ce să mai fac! Şi deodată am avut revelaţia! Îmi luam râsul prea în serios. Ce? Nu sună logic? Ba sună. Vă zic, îmi luam râsul în serios şi de-asta ăsta avea control asupra mea, de-aia mă ducea prin straturi şi strătuleţe ale atmosferei. Mă gândeam prea mult. Am hotărât pe loc ce trebuie făcut. M-am îmbrăcat şi m-am dus la stomatolog. I-am arătat măseaua de minte şi i-am zis „ştii să o scoţi? scoate-mi-o!”. D-ale carnavalului în toată regula. Nu ştiu ce mă făceam dacă mă refuza, nu prea voia, că e greeeu, că n-are nimiiic. Cum n-are?! Are! Că nu degeaba se numeşte măsea de minte!!! Mi-a scos-o. Mah, şi să ştiţi că e mai bine de atunci! Ia uitaţi ce buchete de flori meşteresc, sunt toată inspiraţie, nu mai fac firul canaf. 
Să vă fie clar, n-am fumat, n-am băut. Pur şi simplu am călătorit de la râs. Să aveţi şi voi grijă cu râsul ăsta, zău că e periculos. Nu mai râdeţi nici voi atât!! Daca simţiţi că începeţi să părăsiţi planeta, mergeţi la cel mai apropiat cabinet stomatologic şi scoate-ţi-vă măselele de minte. Tot veţi rade, dar vă va durea în pix! 
Fie ce-o fi!

Love

05.10.2015

Click:

DSC_1644 copy
Aperture: 11Camera: NIKON D5200Iso: 100Orientation: 1
« 1 de 5 »

3 Comments

  • Rodica Stacescu
    martie 23, 2016 2:32 pm

    Cred ca am ras pentru un an intreg si inca ceva pe deasupra! Inca as mai rade, dar am zis ca trebuie sa iau in serios avertismentul si sa nu care cumva sa incep sa ma inalt si eu! La batranete oasele isi mai pierd din greutate, si, cine stie, asa mai usurica fiind, oi ramane draq pe-acolo, printre straturi… Na, ca doar asa, de fricoasa ce-s, am sa ma lecuiesc sa recitesc textele care-mi plac , de frica sa nu m-apuce iar hlizeala! Sa nu incep si eu a rade ca Mooji si ucenicii lui, cu rasul lui Buda! Doaaamne fereste! Pacate nu prea am, zic, m-oi duce direct in stratul ala cu bule de toate culorile sau chiar mai sus, in lumina aceea stranie, alba, puternica, unde sunt toate ideile universului, toata intelighentia lui si de unde nu mai vrei sa te intorci. Sa sper ca vine vreunul cu quarcii ori cu fractalii lui, vreun Nassim Haramein, sa ma salveze, sa ma transbordeze… Dar daca nu nimereste pe unde-s pierduta?… Love! Aveti un talent urias! Scrieti, va rog eu frumos!

    • verdecustaif
      martie 24, 2016 2:20 pm

      Cred ca ar trebui dumneavoastra sa scrieti, chiar mi-a placut, am vazut si stratul cu bule colorate, am vazut si lumina alba, am auzit si rasul lui Budha :))) Eu cred ca si dumneavoastra calatoriti, dar nu vreti sa recunoasteti.

  • Elena Simion Tudosie
    martie 24, 2016 10:16 pm

    Banc: nu prea ma pricep la spus bancuri dar asta mi-a placut, e de actualitate. Cica un nene se duce la doctor (poate-l stiti) si-i spune ca are probleme, face pisu pe el in fiecare zi. Doctorul ii da o pastila iar dupa un an cand se intalnesc il intreaba cum sta treaba, nenea ii spune: d-le doctor e bine, tot mai fac pisu pe mine dar nu-mi mai pasa!

Leave a Reply